
În al doilea şi ultimul episod al interviului cu Honey, vă oferim detalii despre întoarcerea artistei şi schimbările din viaţa şi stilul ei.
Bro News: Ai zis că vrei să revii cu rock. De când ai început să te atragă genul ăsta?
Honey: Asta îmi doresc eu de mică să cânt, de fapt.
Bro News: Pasiunea pentru rock a fost înaintea celei pentru hip-hop?
Honey: Da, da. Am crescut cu Guns`n`Roses şi cu Metallica.
Bro News: De ce te-ai apucat de hip-hop?
Honey: Am zis să o fac şi pe asta. Aş putea să cânt orice. Chiar pe albumul DMH e o piesă, Opera, unde cânt în genul operă. Am vrut să arăt că pot să cânt şi aşa. Dar hip-hop-ul e tare că poţi să exprimi multe, poţi să spui ce te doare, pentru că sunt multe versuri.
Bro News: Era o piesă şi pe albumul tău care avea refrenul mai înspre rock…
Honey: Da, Gând permis.
Bro News: Cum crezi că va fi primită schimbarea?
Honey: Dacă m-aş ţine de treabă, aş fi pe poziţie şi aş şti foarte bine ce vreau, cred că ar merge foarte bine. Numai că acum sunt cam suptă de puteri şi de voinţă din cauza a ce-a rămas cu toate proiectele şi ţepele astea, cum le numesc eu, nu din punct de vedere financiar, cât ca mod de viaţă.
Adică eu îmi doresc ca toată viaţa să cânt şi să fac parte din asta şi mulţi se gândesc doar la ce adună… Dacă ar putea să se închidă undeva în întuneric şi să numere acolo, ar fi fantastic.
Bro News: Pe tine lumea te ştie drept Honey, fata din hip-hop. Când revii vrei să te detaşezi de trecut sau să te legi, cumva, de el?
Honey: O să mă leg de trecut, pentru că face parte din viaţa mea. Mă mândresc cu ce am făcut, chiar dacă acum nu îmi mai place sound-ul sau nu îmi mai place cum dădeam…
Bro News: Erau alte vremuri…
Honey: Da, normal. Şi sunt şi anii care au trecut, în care experienţa creşte. Şi vocea mi s-a mai aşezat.
Bro News: Lucrezi la un album?
Honey: Nu prea. Am o piesă care sună exact cum aş vrea eu să cânt, dar nu e nici rock, nu e nici hip-hop. E spre jazz şi îmi place mie mult mult mult. Şi am înregistrat-o, dar nu mai am proiectele pentru ea, dar vreau să mă apuc.
Oricum, am o grămadă de prieteni care îmi zic „hai la noi să tragi”. Dar, practic, nu mai am versuri făcute, trebuie să mă apuc de treabă din nou, că am dormitat.
Bro News: Vrei să revii doar tu sau vrei să revii tu, ca parte a unei trupe?
Honey: Nu contează. Vreau să revin eu ca solist vocal. Asta contează. Dacă am şi trupă cu instrumentişti în spate, e cel mai bine.

Bro News: Cam în cât timp ai vrea să scoţi un album sau să ai un concert?
Honey: Eu sper ca până să se termine anul acesta să înregistrez ceva piese şi, eventual, anul viitor să apar. La începutul anului, nu ştiu când va fi, dar oricum curând, pentru că nu mai pot să mai stau.
S-au adunat din nou multe de spus şi, dacă am posibilitatea asta nativă de a mă putea exprima, nu trebuie să tac.
Bro News: Cine ai vrea să apară pe viitorul tău album?
Honey: Nu ştiu, trebuie să mă gândesc. Oricum, mi-ar plăcea să colaborez cu Marijuana şi cu Ganja, să facem o piesă noi trei, fetele. Sau dacă mai e vreo fată în hip-hop, să vină şi ea. În rest, mi-ar plăcea să colaborez cu trupe, instrumentişti, adică în genul Direcţia 5, părţile astea. Cu Nico mi-ar plăcea să fac o piesă.
Bro News: Pe vremea când ai scos tu primul album, promovarea se făcea într-un anume fel. Acum deja multă lume apelează la online. Tu cum ai vrea să te promovezi, o să intri şi tu în curentul online?
Honey: Cred că da, pentru reclamă e ok.
Bro News: Tu o să compui melodiile?
Honey: Da. Eu îmi fac şi versurile şi linia melodică. Tot.
Bro News: Ce mesaj ai vrea să transmiţi? În ce stil ai vrea să fie?
Honey: Nu ştiu exact, oricum mesajul aş vrea să fie social, pentru că sunt multe lucruri pe care le observ. Deja nu mai sunt copil şi mă doare că nu pot să le schimb.
Sunt multe mârşăvii şi altele, pe care deja le observi şi vezi că n-ai nici o putere. Trebuie să le spun. Pot să spun şi o să spun ce mă deranjează.
Bro News: Probabil e prematură întrebarea, dar cum ai vrea să îţi faci lansarea?
Honey: Într-un club (râde). Nu ştiu cum.
Bro News: Deci va fi concert?
Honey: Da, normal. Aş vrea să am o lansare cu oameni într-adevăr apropiaţi mie, să fie numai oameni din muzică, din dans, adică numai cineva care are ce căuta acolo. La asta visez.
Nu susţin păsărici d-astea care să dea din fund, mi se pare că n-au ce căuta într-un clip. Într-un clip nu există umplutură. Într-un clip eşti tu şi trebuie să arăţi ce ştii să faci şi trebuie să ştii să faci ceva.
Bro News: Ai vrea să lansezi un clip pentru piesa pe care spuneai că ai făcut-o?
Honey: Da. E slow, ca un lullaby. N-are refren, n-are nimic, curge. E foarte mişto.
Bro News: Poţi să spui câteva cuvinte cititorilor Bro News?
Honey:
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Melodia despre care ne vorbeşte Honey în interviu se numeşte Raiul şi, probabil, o vom putea asculta pe viitorul său material discografic.
Aşadar, Honey are deja o schimbare de look iar, în curând, ne va încânta şi cu un album nou, al doilea din cariera sa, într-un stil diferit de până acum.



Street Heroes – Bucureşti, 12-14 august
DMX se întoarce la închisoare
Fanas – Legături interne
Royce Da 5’9″ – Vagina (Video)
Ice Cube – Drink the Kool-Aid
Jay-Z feat. Rihanna & E.S. Posthumus – Run This Town / Posthumus Zone
Public Enemy – Say It Like It Really Is
Summer Time Hip-Hop – Club Fat Cat (Bucureşti)



























