
…sau un scurt rezumat, în viziunea-mi proprie şi personală, despre rap-ul românesc în anul ce e pe cale să se termine. Nu am s-o lungesc inutil, am să vorbesc doar despre cele mai bune materiale şi despre marile dezamăgiri.
În martie s-a lansat Carbon – “Reacţii adverse” (Facem Records), un dublu-CD ce îl aşteptam cu toţii încă din vremurile în care se spunea că va apărea sub denumirea de “Alchimistul”. Eu pe Carbon am ajuns să-l apreciez dintr-un live la Urban Groove, alături de Cedry2k (Equinox îşi spuneau) când m-a “dat pe spate”, no doubt. Însă materialul în cauză m-a dezamăgit. E adevărat, mă aşteptam la foarte mult de la acest album şi, datorită duratei acestuia (muuult prea mare), l-am găsit ca fiind prea lung şi plictisitor. “4la verde” şi “Sâmbăta morţilor” sunt şi acum “pe repeat”, însă în rest… Prea multă aşteptare pentru un (dublu-)CD deloc impresionant.
Martie mi-a adus şi una din cele mai bune piese ale acestui an, de pe EP-ul “Asfalt tango“ (Hades Records) al lui Ortega, producător ce nu o singură dată în acest an mi-a bucurat auzul. Piesa “Pogany’31” al lui Butch de pe material este o capodoperă, şi aştept 2010 pentru albumul acestuia – “Fiul Risipitor“.
Oricât de mult şi-ar fi schimbat stilul, Puya a reuşit în acest an să readucă hip-hop-ul pe TV şi radio cu “Undeva în Balkani” de pe albumul lansat în aprilie, “Românisme – Partea I” (MediaPro Music). Ok, poate nu e ca La Familia din ‘98, însă cu siguranţă am fost mai mult decât încântat să-l aud pe Puya în FM, printre atâta popcorn “house ” (între noi fie vorba, house-ul are valenţe total diferite faţă de mizeriile astea numite “hit-urile verii” ).
Raku – “Rezistenţa” (Chill Brothers), aprilie – 12 piese (nici nu-i trebuie mai multe unui material bun) cu 12 stări diferite. Jos pălăria! Nu pot să nu menţionez de track-urile “Doi” şi “Strike like“, stălucite, de-a dreptul. E unul din cele mai bune albume de anul ăsta.
E mai, şi apare “Probe audio” (OkapiSound) al lui Guess Who, care e materialul anului pentru mine. Eu nu-l ştiam atât de bun pe Guess Who până nu a apărut solo, departe de 20CM, sub tutela OkapiSound, ce are la bază cei mai buni producători din România – trupa Agresiv. E albumul perfect. L-am ascultat de zeci de ori şi încă nu m-am plictisit. Să mai zic că “Tu” e piesa anului?
În vară a apărut albumul de producţie al lui Keri – “The Beat Bandit” (Hades Records), cu un line-up impresionant de invitaţi (Supastition, Cesar Comanche, DJ Waxwork ş.a.) care, de asemenea, are o piesă impresionantă – “Ăştia sunt bandiţi“, cu Nimeni Altu’, unde găsesc şi cel mai bun beat de pe album. Felicitări!
M-a surprins foarte plăcut albumul “Radio” (Independent) semnat de trupa C.I.A. din Craiova. Nu ţineam minte prea multe track-uri de pe albumul anterior, “Invazia“, însă materialul din această vară a curs splendid în boxe, având filmul lui. Impresionant.
Kazi Ploae şi Specii ne-au adus “Ameninţarea maimuţei“, după un promo foarte tare de pe YouTube ce promitea un material puternic şi altfel decât ce am mai auzit. Aşa e, albumul e cum am crezut şi aştept pentru 2010 continuarea în “Imperiul lianelor“. Artiştii de care vorbim nu sunt normali, e clar!
Nu ştiu dacă aţi auzit de Nord, însă albumul “Nu mă face să mă ridic la tine” (Independent) e un film bun cu câte ceva din toate genurile, doar pentru urechi alese. L-am ascultat cap-coadă de multe ori şi încă îl mai ascult. E singurul album din 2009, al unei trupe de care nu prea s-a mai auzit, ce merită ascultat, cumpărat şi iar ascultat.
B.U.G. Mafia – “Viaţa noastră vol. 2” (Cat Music) a “dat tonul” materialelor apărute împreună cu ziarul Gazeta Sporturilor, o iniţiativă benefică, fără îndoială, pentru hip-hop. În sfârşit se vând din nou albume cu zecile de mii. Piesele remixate au un sound diferit, dar fresh, iar Mafia e Mafia. Respect!
În noiembrie a apărut albumul 2012 (Facem Records), într-o prezentare inedită alături de un comic-book sugestiv. Am să pun acest material alături de cel al lui Cedry2k – “Poezie balistică” (Facem Records), apărut în decembrie. Sunt două albume din care se disting, clar, câte 2 sau 3 piese, restul fiind asemănătoare. “Alchimia veninului“, primul album al lui Cedry2k, rămâne clasic, însă.
“Extended Techniques vol. 1” (Independent) este primul material semnat de prima trupă de turntableism din România – Turntable Science. Şi e exact cum mă aşteptam să fie – muzică făcută din pick-up ce-mi încântă urechea. Felicitări!
Mulţi au spus că albumul lui Sişu – “Vacanţă în Mexic” (Roton) este cel mai reuşit material pe anul ăsta. Eu îl văd pe Sişu în 2009 mult sub Sişu de acum 5-10 ani. Albumul însă impresionează prin producţie şi invitaţi, aşa că nu pot să nu notez piesa “Fac din noapte zi“, ce-i are ca protagonişti şi pe L-Doc şi Cedry2k, ca fiind una foarte reuşită. Bangin!
În decembrie, alături de ziarul Gazeta Sporturilor a apărut şi al doilea album Spike – “Rămânem prieteni” (Cat Music), lucrat tot sub label-ul OkapiSound. Spike nu mi-a plăcut până acum, însă şi lui i-a prins bine ruperea de 20CM, materialul lansat în acest an fiind foarte bun. În paralel a fost relansat şi albumul lui Guess Who, tot cu ziarul, şi cu noul single ce poartă şi numele materialului – “Locul potrivit” (Cat Music) – piesă ce a intrat pe TV, pe radio, şi în capul tuturor, defapt.
Am încheiat cum nu se poate mai potrivit anul, cu o gură de aer proaspăt adusă direct de Zeppelin cu EP-ul “Fără paraşute” (Hades Records). Aşteptam de 2 ani un material din partea trupei, iar aşteptarea a meritat. Serafim se pliază perfect pe instrumentalele lui Ortega, iar materialul finit este de pus în ramă. Întradevăr clasic!
Înainte să pun punct rezumatului, menţionez că în acest an şi Grasu XXL a fost activ, cu 2 single-uri şi… muuulte colaborări, iar eu sunt în aşteptarea albumului “Oameni“, ce va fi lansat în 2010. De asemenea, CTC au lansat piesa “Noroc” (foarte, foarte bună) şi au fost prezenţi, fie în formulă completă, fie separat, pe alte materiale, unde au făcut deliciul.
Să nu credeţi că am uitat pe cineva. Am făcut-o intenţionat. Nu am luat în calcul mixtape-uri ce prefaţează alte materiale. Aştept liniştit albumele şi le discutăm la momentul potrivit. Repet, acestea sunt părerile mele, în calitate de ascultător de hip-hop. Aştept şi opiniile voastre, alături de comentarii mai mult sau mai puţin răutăcioase. Sunt ok cu asta. Un an nou fericit!





















Myspace
Twitter
Youtube
Facebook
RSS
decembrie 22nd, 2009 at 16:42
Sa spunem ca as fi de acord, dar totusi…
a fost un an plin de materiale bune, bune.
decembrie 22nd, 2009 at 16:42
Dintre toate albumele precizate mai sus, fix unul dintre cele mai bune te-a dezamagit .. Reacţii Adverse din punctul meu de vedere, e unul dintre cele mai bune albume aparute in ultimii 3 ani. Dupa parerea mea, albumul este perfect, nimic lipsa .. Acum fiecare cu gusturile si filmele lui. pace
decembrie 22nd, 2009 at 17:03
l-ai uitat pe zale.
puteai sa spui si ceva legat de Camuflaj.
Pooyah, desi nu mai intra prin zona…
decembrie 22nd, 2009 at 17:08
Felicitari pentru articol.
Totusi nu cred ca o sa mai fie un an ca asta asa bogat.
Sper sa ma insel
decembrie 22nd, 2009 at 17:26
păi zale au ieşit doar cu clipul ăsta nou, nu cu un material, iar pe raku l-am menţionat.
pe camuflaj i-am auzit doar pe albumul lui guess who, deci din nou nu am prins niciun material cu ei.
de puya am zis, în contextul în care a readus hip-hop-ul pe ecrane şi în undele de radio.
vă respect părerile şi sunt mai mult decât încântat că ştiţi să vi le expuneţi într-un mod civilizat.
decembrie 22nd, 2009 at 17:53
cam aceiasi parere o am si eu despre hhromanesc din 2009 dar sunt mai putin de acord cu faza ca albumul lui carbon lasa de dorit pe mine personal m-a rupt (introspectii,de colectie, metamorfoza,labirint etc)
oricum tare articolul big up
decembrie 22nd, 2009 at 18:20
un articol bun dar reactii adverse este mai bun decat alte albume pe care le-ai mentionat acolo…oricum,ma bucur ca 2009 a fost un an plin de albume de calitate
decembrie 22nd, 2009 at 19:54
Reactii adverse-un album foarte bun din toate punctele de vedere.
decembrie 22nd, 2009 at 20:24
sa ne cacam in recenzia ta, numai mizerii ai scris, cred ca esti cel mai debusolat rapper din romania, pacat de site ca mi se paruse interesant, da daca le amestecati cu jeguri de-astea, m-am lamurit…jet cu retrospectiva pizdii si baga-ti-o undeva, varza ce esti…
decembrie 22nd, 2009 at 20:28
bai, ma bucur sa ma vad si pe altcineva cu pareri de genul asta…adica na…tot resprectu pentru carbon si cedrea, dar suna prea redundant pentru mine..la fel si sisu..nu-mi place deloc cum da, s-a inconjurat de multi grei ca sa dea bine…in rest sunt foarte de acord cu cam tot ce ai scris
pace!
decembrie 22nd, 2009 at 20:37
Mai sunt multe formatii de muzica hip-hop mai ales underground (adica ceea ce se face greu cunoscuta pe piata) cu albume si materiale foarte reusite. Eu as tine sa mentionez numele unui interpret din Moldova, si mai bine spus din Pascani care inca de la primii lui pasi in muzica deja incepe sa se impuna pe piata, si anume RAZZU care de curand a scos un nou videoclip (primul sau videoclip adevarat) numit “Zici ca…” inregistrat audio si video in studioul A.C.B. Records (Iasi) si care melodie a aparut alaturi de multe alte melodii ale unor cantareti foarte buni din Moldova de hip-hop underground pe compilatia “Extremitati Vol.2″ lansat in data de 12 Decembrie in Palace Caffe Iasi.
decembrie 23rd, 2009 at 17:51
Corect. Foarte subiectiv articolul. Reactii adverse, 2012 si Poezie Balistica, alaturi de The Beat Bandit sunt dupa mine cele mai bune materiale ale lui 2009.
decembrie 23rd, 2009 at 18:12
Tux, in mare parte sunt de acord cu tine, dar cum l-ai uitat pe Nicalai? A scos “AER” toamna asta, un album fresh, poate il stii.
decembrie 23rd, 2009 at 21:18
Daca nu ai simtit piesa “Metamorfoza” cu Afo si Adn…nu dau doi bani pe parerea ta subiectiva.
decembrie 24th, 2009 at 08:33
Militaru, am ascultat Nicalai, dar acolo e putin altfel de hip-hop, ca sa nu zic ca nu e hip-hop. Cu alte cuvinte nu prea am digerat materialul.
decembrie 24th, 2009 at 12:57
Bine punctat, fara indoiala, un an plin de hip-hop. Sa vedem cum decurge 2010 daca merge in sus, in jos, sau ne mentinem.
decembrie 26th, 2009 at 12:42
Ba f****** in ale tale recenzii… si toti mancatorii de cacat care sunt de acord cu ele… Prietene eu nu postez ca un soarece pe orice site de cacao sau la orice comentariu; dar amice pe tine “te-o luat cu naspa”… Tu nu ai inteles nimic din Reactii Adverse, Poezie Balistica sau Amenintarea Maimutei (aia de nu sunt normali), cine stie… poate Dragonu nu isi gaseste locu’ pe langa Puya sau alti mancatori de cacat pe care tu ii lingi in cur cat poti de mult. Si ilustre domn, daca tu esti genul ala de persoana care atunci cand a aparut Undeva in Balcani ai facut repede un CD mp3 si l-ai dat la maxim in cotetzu tau de Dacie, te rog sa nu mai postezi… deloc… In rest iti recomand o funie… asa de sarbatori si sper ca la anul sa faci o recenzie despre pop sau dance ca HH te-a depasit rau de tot. Si rog adminii site-ului sa nu mai dea acces de posting la toti copii frustrati care inca ii mai impresioneaza Mafia si ouale Kinder.
GIZAS…
decembrie 28th, 2009 at 22:59
esti praf. (comment subiectiv)
decembrie 30th, 2009 at 18:03
dar unde se afla Sagrada Familia….Zombie thc si altii unde sunt??? Zombie THC a rupt ru de tot cu altumul si e mai bun de 10 ori decat a lui puya sau altii mentionati mai sus